Peste 300 de elevi sibieni au învățat să folosească în siguranță gazul și electricitatea, cu sprijinul ENGIE

0 751

Peste 300 de elevi de clasa a IV-a din Sibiu, Șura Mare, Cristian și Mediaș știu să folosească în siguranță gazul și electricitatea, datorită programului “Întâlnire cu energia”, derulat de ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale.

Prin intermediul a două lecții interactive, cei mici au luat parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată chiar de către o elevă, participantă la prima ediție a programului, în 2007. De curând, odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, Metano și-a făcut un nou prieten – Electro. Lecţiile au vizat tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până acasă, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.

Elevii au șansa de a pune în practică cunoștințele acumulate și de a dezvolta în cadrul concursului “Câștigă cu Metano și Electro” proiecte care să vină în sprijinul comunității lor. ENGIE Romania va sprijini implementarea a două dintre proiecte cu o finanțare în valoare de 10,000 RON pentru fiecare. Copiii au fost încântați și au deja idei pentru concurs: George, elev la Scoala gimnaziala nr 4, Sibiu spune că „Mi-au plăcut Metano și Electro, o să fiu și eu mai atent și o să le povestesc și prietenilor mei despre ei. Știu ce proiect o să fac, sper să câștig.”

Metano și Electro, mascotele programului „Întâlnire cu Emergia”

Programul „Întâlnire cu energia” se desfășoară în perioada aprilie – iunie 2018 în 75 de școli din București şi județele Constanța, Argeș, Buzău, Iași, Sibiu, Călărași și Ialomița. „Întâlnire cu energia”, aflat la ediția a XII-a, este parte din platforma de responsabilite socială a companiei și ilustrează preocuparea constantă pentru educație. Lansat în 2007 și derulat în fiecare an în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, programul s-a adresat unui număr de peste 35.000 de elevi de clasa a IV-a. Aproximativ 150 de voluntari, angajați ai companiei s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3,000 de ore de voluntariat.

Comentarii
Incarca...
Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând.
Loading...